Sportivul CS Universitar din Alba Iulia, Ion Calmîc, vicecampion mondial la powerlifting

Performanță de marcă pentru sportivul CS Universitar din Alba Iulia, Ion Calmîc. Sportivul legitimat la clubul universitar albaiulian a reușit să devină vicecampion mondial în cea mai disputată categorie de greutate din cadrul Campionatelor Mondiale de Powerlifting Clasic, 93 de kilograme, desfășurate în Malta, la La Valetta, în perioada 28 august – 04 septembrie 2024. Sportivul în vârstă de doar 23 de ani a reușit la categoria sa de greutate, mai sus menționată, să ridice în proba de genoflexiuni nu mai puțin de 305 kilograme, o performanță extraordinară. Sportivul universitar, originar din Republica Moldova, se află la cel mai important rezultat al carierei, având ambiția de a și-l depăși în viitorul apropiat.

În pregătirea tănărului practicant a unui sport atât de dificil, powerlifting, a contribuit foarte mult antrenorul clubului nostru și totodată președintele Federației Române de Powerlifting, Ovidiu Pănăzan.

Performanța lui Ion Calmîc este cu atât mai importantă cu cât la competitie au participat sportivi din peste 50 de țări, precum Statele Unite ale Americii, Canada, Franța, Marea Britanie, Japonia, Suedia, Germania, Australia, Italia, Spania, Ungaria, Hong Kong, Taipei, Liban, Africa de Sud, India, Turcia sau Brazilia.